vorbe

In 1946, imediat dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, s-a deschis in capatul strazii noastre un mic magazin de tutun. saracia n-a tinut oamenii departe si in fiecare zi, putin inainte de ora opt dimineata, in fata usii de culoarea portocalei puteai vedea un grup de vreo douazeci de oameni imbracati in gri, erau haine primite la mana a doua - nu stiu de ce toate gri, care asteptau ca magazinul sa se deschida. marfa venea o singura data pe saptamana, joia, si tot ce era mai bun se dadea inca de miercuri dimineata, chiar marti seara. vanzatorul era bunicul meu, care, intr-una din aceste doua zile, distribuia, dupa importanta, fiecarui apropiat tigarile mai rare sau tutunul mai bun. musterii care asteptau in restul zilelor, mai putin duminica - atunci era inchis, se alegeau doar cu tutun de duzina, pe care il puteai gasi la un pret ceva mai mic si in cartierul rosu care fusese distrus integral, nu neaparat de razboi. pana acolo nu faceai mai mult de un sfert de ceas cu bicicleta sau o jumatate de ora cu picioarele. diferenta de pret nu era prea mare, dar in timp s-ar fi simtit. cum am spus, se traia intr-o saracie aproape lucie, cu zile in care tot ce se putea pune pe masa erau coatele. daca te gandeai de doua ori, treaba asta nu prea era la locul ei. dar asta era! multi ani dupa, in timpul micului dejun intr-o dimineata de decembrie a lui 1998, bunicul meu, fostul proprietar al magazinului, spun fostul pentru ca acesta fusese inchis undeva pe la mijlocul anilor cincizeci, m-a privit cu un zambet larg si mi-a spus din senin: "oamenii aia veneau acolo ca sa stea de vorba unul cu altul. in partea cealalta s-ar fi amestecat cu alta coada. aici se stiau toti. pana si stefan, varu-meu de-al treilea vorbea la coada mea de una sau de alta. acasa cu nevasta-sa nu scotea o vorba. tacea malc si inghitea in sec din cand in cand. Linca, biata de ea credea ca din cauza ei. dar nu era asa. asa era el. mut acasa, vorbaret la coada cu oamenii. deh, si ea era tot om, da' parca-ti vine mai repede sa vorbesti cu cineva pe care nu-l vezi tot timpul. pe ea o vedea in fiecare zi. pana a murit. in '55. atunci el i-a zis, ca eram langa el, te-ai dus. am ramas singur. Ioane, o sa cam trec de-acum pe al tine. parca pana atunci trecea. nu trecea deloc. a venit de vreo trei ori pana in 96 cand s-a prapadit si el. stii si tu ca ai fost la inmormantare. Linca avusese cancer ca vara-ta de-a murit cand erai tu a saptea. se transmite in familie. e ca...". n-am mai ascultat de acolo si dupa doua zile l-am intrebat: "bunicule cum ai zis tu ca e cancerul?"."ca vorba. se transmite de la om la om" mi-a raspuns razand cu dintii pana la urechi. parca stia ca nu e asa.